„Principiile de economie circulară vor constitui viitoare modele. Implementarea lor în
ciclurile industriale, inclusiv educaționale, va avea efect imediat asupra fiecărei
persoane în cadrul societății. Ceea ce vedem la serviciu vom exporta și în viața privată”
a declarat Constantin Apostol, CEO AS Metal în cadrul conferinței de lansare a
campaniei Metal pentru Viitor.
Targetul de zero emisii se aplică fiecărui proces industrial și poate sa fie atins prin
economie colaborativă. Ce înseamnă economie colaborativă? Companii care fac lucruri
diferite, cu expertiză în domenii diferite și care pot rezolva în această colaborare
problemele care apar în zona emisiilor industriale, nu doar emisii în aer, apă, sol, ci de
întregul spectru de reziduuri industriale, a explicat Constantin Apostol în cadrul
intervenției din conferința “Creator implicat – experiențe practice și viitorul
economiei circulare”
Un exemplu în acest sens, AS Metal, a avut rezultate în zona tehnologiilor de ardere,
fiind în sfera reciclării de aluminiu, pentru că obținem aliaje din aluminiu secundar în
ceea ce popular se numește turnătorie. Împreună cu Linde, partener și în această
campanie, As Metal a dezvoltat soluții în premieră, cu rezultate mai mult decât notabile.
Aceste parteneriate permit atingerea obiectivului de zero emisii în ceea ce privește
generarea de reziduuri.
Obiceiurile de consum ale cetățenilor sunt foarte importante, de aici și inițiativa AS
Metal de educare a publicului larg și găsirea de soluții. Pentru soluții este nevoie de
colaborare, pentru colaborare este nevoie de cunoaștere, educare si comunicare.
Efortul depus și inițiat de industrie este necesar sa fie cunoscut de publicul larg, fiind
necesară dezvoltarea de programe de educare precum campania Metal pentru Viitor
pentru armonizarea unor situații și relații la nivel social. Educația în domeniu este
fundamentală, iar AS Metal ca inițiatoare și partener al campaniei a început astfel
demersul pentru cunoașterea și educarea consumatorului, cautand și noi parteneriate în
industrie. Dezvoltarea cunoașterii obiectivelor economiei circulare și a contribuției
mediului industrial privat poate aduce doar beneficii mediului înconjurător, publicului larg
si o industrie preocupata de adaptarea la normele U.E..
AS Metal este un jucător important în industrie care a înțeles nevoia de adaptare atât în
business cât și în comunicarea cu consumatorul. Efortul comun depus alături de
parteneri, aduce plus valoare în comunicarea As Metal, la fel cum o face deja și
activitatea industrială a companiei.


ARTICOLE SIMILARE

LASA-nE UN MESAJ